Project Description

Prof. Simona Marineață, Cercul Creație literară

Ateliere de creație – Stimularea creativității elevilor prin exerciții de imaginație”

Elevii vor realiza compuneri cu titluri propuse: ”Vara- armonie și culoare”, ”Vacanță, bucurie, relaxare”, ”Vis de vacanță”, ”Amintiri din tabără”, ”Vara, la mare”, ”Pe cărări de munte”, ”Vacanța la bunici”.

De asemenea, elevii pot realiza orice text imaginativ pe tema vacanței de vară.

Pentru relaxare și pentru potențarea spiritului creativ, pot urmări diverse filme pe youtube:

https://www.youtube.com/results?search_query=amintiri+din+copilarie

https://www.youtube.com/results?search_query=filme+copii

CERCUL DE CREAȚIE LITERARĂ

PROFESOR SIMONA MARINEAȚĂ

 

Cercul de Creaţie literară este un cerc cu tradiţie la Palatul Copiilor Piteşti, la care, de-a lungul anilor, au participat mii de copii talentaţi, unii dintre ei reuşind să-şi facă o profesie din literatură, alţii un hobby care nu i-a părăsit întreaga viaţă.

Activitatea cercului este organizată pe grupe de 10-20 elevi, între 7-19 ani, pe categorii de vârstă.

În şedinţele de lucru ale cercului, se pun în discuţie creaţiile elevilor în versuri, proză, teatru. Se informează elevii cu ultimele noutăţi editoriale, se discută noţiuni de teorie şi critică literară, se exemplifică unele modalităţi artistice.

Această activitate este extraşcolară, sensibilizând şi umanizând elevii, dezvoltându-le latura creativă, imaginativă, spiritul de echipă şi contribuind, totodată, la conturarea unor personalităţi polivalente.

Prin participarea la concursurile literare, elevii au posibilitatea să cunoască şi creaţiile copiilor de vârsta lor din alte şcoli şi oraşe, să-şi dezvolte spiritul critic şi autocritic, precum şi dorinţa de autodepăşire, dar să se și raporteze valoric față de alți copii de aceeași vârstă.

Rezultatele deosebite obţinute de elevii cercului de Creaţie literară sunt o mărturie a activităţii deosebite desfăşurate de ei, a pasiunii pe care o pun în slujirea literelor româneşti, ei obţinând numeroase premii si chiar tabere gratuite în urma participării la concursurile de profil.

De-a lungul anilor, am derulat mai multe proiecte educaţionale: “Eternul Eminescu…”, “Tudor Muşatescu”, “Caragiale, contemporanul nostru”, “Tineri jurnalişti în devenire”, “Colind din suflet de copil”, concursuri ce au fost cuprinse în Calendarul Activităţilor Extraşcolare al M.E.N. ( C.A.E.R.I. sau C.A.E.N.). Actualmente, mai derulez două: Concursul Interjudețean “Eternul Eminescu…”, cuprins în C.A.E.R.I., și Concursul Internaționalul “Tudor Muşatescu”, din C.A.E.N.

O altă realizare a activității cercului pe care îl coordonez este și debutul literar al unor elevi în revista Cuvântul argeșean, fostă Carpatica, precum și participarea lunară la cenaclul Armonii argeșene, ambele aflate sub egida Centrului Cultural Pitești, cu care am încheiat un parteneriat instituțional.

Alăturati-va listei noastre de peste 3700 Elevi care iubesc Palatul Copiilor

Alegeti Palatul Copiilor pentru a va dezvolta talentele.