CERCUL PEDAGOGIC,
o întâlnire specială cu profesioniștii din palatul și cluburile copiilor
Vineri, 8 noiembrie 2019, la Casa de Cultură Racovița, s-au desfășurat activitățile Cercului pedagogic al profesorilor din palatul și cluburile copiilor din județul Argeș, cu tema ”Importanța comunității și a partenerilor locali în educația nonformală”.
Clubul Copiilor Mioveni, organizatorul acestul cerc pedagogic, a oferit invitaților o serie de activități foarte reușite: vizionarea unor materiale educative și de promovare a orașului Mioveni și a învățământului extrașcolar/nonformal; un program artistic deosebit – susținut de copiii talentați din localitate, elevi ai clubului; vizită la Spitalul Orășenesc Mioveni și la Muzeul Etnografic Prof. C. I. Năstase; dezbateri, discuții libere, mese rotunde.
Gazdele noastre au fost minunate și ne-au primit cu multă căldură și considerație: dl. Primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu, dl. director al Clubului Copiilor Mioveni, prof. Nicolae Pascu, domnul viceprimar și consilieri locali, reprezentanți ai noului spital orășenesc, cadre didactice și copii deosebiți din localitate – cu toții au făcut din această întâlnire un prilej memorabil, un schimb de experiență și de bune practici, util tuturor participanților.
Toate aceste momente de calitate vor rămâne de neuitat pentru invitații prezenți la acest eveniment din partea instituțiilor partenere: Inspectoratul Școlar Argeș, Palatul Copiilor, Clubul Copiilor Topoloveni, Clubul Copiilor Curtea de Argeș, Clubul Copiilor Câmpulung.
Dna directoare a Palatului Copiilor Pitești, prof. Ramona Linte, a mulțumit la final organizatorilor și participanților, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și instituțiile școlare, numeroasele proiecte derulate cu succes în cadrul acestor parteneriate fiind dovada că acțiunile comune sunt eficiente și au rezultate notabile, spre folosul beneficiarilor și al comunității întregi.