ZIUA INTERNAȚIONALĂ  A MĂRII NEGRE

(25 octombrie – 5 noiembrie 2021)

Proiect național  în parteneriat  educațional

În perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021 s-au derulat numeroase activități în cadrul Proiectului național în parteneriat educațional, „31 octombrie – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGREˮ, sub sloganul ”PontusEuxinus, viitorul mării ospitaliere  în mâinile  tuturor!”

La acest proiect au  participat cu mult entuziasm sute de  elevi şi cadre didactice. Proiectul a fost iniţiatşi coordonat de doamnele profesoare: Daniela Georgescu, Camelia Miezu, Corina Voicilă.

Ziua Internaţională a Mării Negre este sărbătorită în fiecare an la 31 octombrie. În anul 1996, la această dată, cele şaseţări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, document ce conţine un set complet de strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea MăriiNegre.

Scopul proiectului îl reprezintă promovarea şiconştientizareaimportanţei Mării Negre pentru România și pentru celelalte țări riverane, profesorii coordonatori urmărind să-i sensibilizeze pe elevi şi să determine dorinţa lor reală de a proteja biodiversitatea Mării Negre.

La Palatul Copiilor Piteşti și instituțiile partenere, ”Ziua Internațională  a  Mării Negre”  a fost sărbătorită în perioada 25 octombrie – 05 noiembrie  2021 prin:

– realizarea unei expoziţii de afişe, picturi, fotografii, postere, machete, creaţii literare, pliante, colaje, afișe pe calculator/desene cu mesaje ecologice despre Marea Neagră;

– concurs „Cel mai frumos colaj dedicat Mării Negre”,  „Cea mai frumoasă  creaţie literară dedicată Mării Negre”;

– dialog/dezbateri/ workshop-uri în limba engleză, franceză, spaniolă;

– schimburi de experiență pe tema importanţeişi ocrotirii ecosistemului Mării Negre;

– fauna Mării Negre – prezentări virtuale şianimaţie;

– prezentări  de PPT-uri și filme tematice;

– dansuri  etnice stilizate – ”Ritmuri la Marea Neagră”;

– materiale de presă şi jurnalistice;

– ”Marea Neagra… e albastră!” – pe aripile poeziei, teatrului şi ale cântecului.

– realizarea de modele 3D digitale ale unor animale marine.

Temele propuse au fost:

– Ecosistemul Mării Negre – un ecosistem complex cu trăsături unice;

– Ecosistemul Mării Negre – itinerarii pontice;

– Impactul antropic asupra ecosistemului Mării Negre;

– Scăderea biodiversității din acest ecosistem marin: animale dispărute sau foarte rare;

– Să cunoaștem flora și fauna Mării Negre:

– Top 10 curiozități despre Marea Neagră;

– Poluarea Mării Negre și măsuri pentru reducerea poluării;

– Marea Neagră…. în versuri,  proză sau cântec.

Fiecare unitate școlară implicată în proiect  a  ales una sau mai multe teme din cele propuse  pentru desfășurarea activităților legate de Marea Neagră, în funcție de nivelul de învățământ şi de vârsta elevilor. Copiii au dat dovadă de multă creativitate, curiozitate, originalitate, îndemânare, imaginaţie bogată, talent, energie  în realizarea proiectelor propuse. Ei au creat  lucruri minunate folosind materiale naturale sau reciclabile: machete, desene, picturi, colaje, PPT-uri cu teme diverse, afişe pe calculator, creații literare, animale marine digitale  3D, materiale redacţionale etc.

Instituţiile  partenere şi  profesorii coordonatori:

– Inspectoratul Școlar Județean Argeș: Prof.  Alina Ramona Manea , Inspector școlar general, prof. Cătălina Dumitrașcu, Inspector școlar general adjunct,  prof. dr.  Cristinel Crețu, Inspector școlar general adjunct, prof. Sebastian Florescu, inspector  școlar, prof.  Petre Georgeta, inspector  cu activităţiextraşcolare, inspector de specialitate, prof. Gheorghe Georgescu, inspector resurse umane, prof. Dragoș Vrânceanu.

– Palatul Copiilor Pitești: prof. Daniela Georgescu, director, prof. Corina Alina Voicilă,  prof. Camelia Miezu, prof. Margareta Diaconu, prof. Neacșu Marilena,  prof. Mihaela Badea, prof. Mirela Ionescu Jambu, prof. Camelia David, prof. Pătrășcan Magdalena, prof. Dana Dragnea, prof. Mihaela Nicolae, prof. Mihaela Grigore, prof. Marineaţă Simona, Prof. Viviana Capel, prof. Simigiu Luminiţa, prof. Bocancea Violeta, prof. Mitroi Cristiana, prof. Cîrstea Mihaela, prof. Pătraşcu Răzvan, prof. Adina Sima, prof. Voicu Ştefan.

– Colegiul Național „Radu Greceanu”, Slatina, Județul Olt: director, prof. Gianina Pîrvu, prof. Nicoleta Florea, prof. Mihaela Chirițoiu, prof. Mihai Mariana;

Școala Gimnazială „Gheorghe Popescu”, Mărgineni Slobozia, judeţul Olt: director, prof. Pătru Marian, prof. Catană Magdalena, prof. Gărgălie Dana;

– Școala Gimnazială Berislăvești, județul Vâlcea: director, prof. Ionuț Popescu, prof. Călvun Georgiana, prof. Ghiran Eliza Cristina;

– Palatul Copiilor Sibiu: director, prof. Vecsei Daniel, dir. adjunct, prof. Teleabă Roxana;

– Şcoala Gimnazială nr. 1 Poiana Lacului: director, prof. Diaconu Daniela, prof. Paula Corbu, prof. Rotaru Marlena, prof. Janță Victorița, prof. Janţă Irina, prof. Ioniţă Elena, prof. Sevciuc Adriana, prof. Nedelescu Valentin, prof. Duminică Adriana;

– Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, Craiova, județul Dolj: director, prof. Brândușoiu Cătălin, dir. adjunct, prof. Dumitru Maria, dir. adjunct, prof. Berindeie Mihaela, prof. Ene Eugenia, prof. Stoica Angela;

– Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Craiova, județul Dolj: director, Ene Marian, dir adjunct, prof. Staicu Manuela, prof. Olariu Maria, prof. Jugănaru Mirela;

– Clubul Copiilor Mioveni: director, prof. Nicolae Pascu, prof.  Olteanu Ramona;

– Palatul Copiilor Arad: director, prof. Lung Ioana,prof. Both Lidia, prof. Boran Andreea, prof. Szakacs Adina, prof. Andrei Mihaela, Prof. Lazăr Alina;

– Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Oradea, judeţul Bihor: director, prof. dr. Livia Cătălina Muntean, prof. Daniela Sopotă;

– Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești: prof. dr. Marian Haiducu,  prof.  Miana Popa, prof. Iris Tănăsescu, Nadia Pantazică, prof. Dana Florescu,  prof. Corina Dumitrescu, prof. Tomescu Alina;

În urma evaluării activităților  derulate, s-a evidenţiat faptul cătotiparticipanţii au conştientizatimportanţa Mării Negre  și au încercat să  adopte un comportament pozitiv şi responsabil faţă de mediul marin.

Prin marcarea și participarea la astfel de evenimente ecologice importante, încercăm să formăm  şi  să  dezvoltăm un comportament ecologic adecvat  în rândul copiilor şi  elevilor.