EROI ALIMENTARI PENTRU O LUME MAI BUNĂ!

16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentației

 

În această săptămână s-au finalizat activitățile extrașcolare dedicate educației sanitare pentru o alimentație sănătoasă într-o lume care să nu ducă lipsa hranei, într-o lume cu cât mai puțină risipă alimentară, într-o lume fără boli – activități cuprinse în proiectul educativ „Alimentație sănătoasă și sustenabilă pentru o imunitate puternică”, prilejuit de Ziua Mondială a Alimentației – 16 octombrie 2021. Proiectul se află deja la ediția a VII-a și a fost inițiat de către profesoara Carmen Dragomir, coordonatoarea Cercului de Ecoturism din cadrul Palatului Copiilor Piteşti.

Ediţia proiectului din acest an atrage atenţia asupra eroilor alimentari, lucrători din lanțurile de producție și distribuție alimentară, eroi alimentari care furnizează hrană pentru întreaga planetă în condiții de pandemie și cărora întreaga omenire le este recunoscătoare. Și elevii sunt invitați să devină adevărați „eroi alimentari” în efortul de asigurare a unei alimentații sustenabile pentru întreaga planetă.

Proiectul promovează în rândul elevilor stilul de viață sănătos, cu o dietă echilibrată și sănătoasă, practicarea unui sport, a exercițiilor fizice zilnice, păstrarea unei greutăți sănătoase – toate acestea pot ajuta la menținerea întregului organism puternic și sănătos. Dieta corectă impune consumul de alimente bogate în nutrienți și este cea care stimulează și susține imunitatea, îndeosebi în lunile mai reci sau in perioadele cu multe infecții tranmisibile (răceli, viroze sezoniere, gripe, inclusiv covid 19).

La buna desfășurare a proiectului și-au adus contribuția profesorii coordonatori din instituțiile școlare partenere: Mirela Turcescu, Magdalena Gherghe (Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” Pitești), Roxana Aganîm (Liceul Teoretic „Ion Barbu” Pitești), Luminița Duțu (Școala Gimnazială „Negru Vodă” Pitești) și profesorii coordonatori din Palatul Copiilor Pitești: Corina Voicilă, Carmen Dragomir, Mihaela Badea, Bogdan Bivol, Violeta Bocancea, Viviana Capel, Mihaela Cîrstea, Camelia David, Margareta Diaconu, Mirela Dinu, Dana Dragnea, Marian Fotescu, Daniela Georgescu, Mihaela Grigore, Mirela Ionescu Jambu, Simona Marineață, Camelia Miezu, Cristiana Mitroi, Marilena Neacșu, Mihaela Nicolae, Claudiu Pană, Nicolae Pascu, Răzvan Pătrașcu, Magdalena Pătrășcan, Petrică Dragoș, Adina Sima, Luminița Simigiu, Gabriela Tănase, Marian Tănase, Liviu Trache, Ștefan Voicu.

Cadrele didactice au implicat elevii în activităţiextraşcolare diverse care să le cultive formarea unei atitudini pozitive faţă de mediu și față de promovarea unei vieți sănătoase, identificarea soluţiilor de a trăi într-un mediu mai sănătos, într-o societate care promovează dezvoltarea durabilă. Împreună, profesori și elevi, părinți și bunici, toți sunt eroi comunitari ai alimentelor, sunt pregătiți să rezolve mai ușor problemele alimentaţiei și fac front comun împotriva îmbolnăvirilor, foametei, malnutriţieişi sărăciei!

Felicitări și succes tuturor!